Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Cum mancam sanatos la birou?

Spinning cu SILVIAN
19:30 - 20:30
joi
19 septembrie 2019
 
 

healthy food

Stim cu totii ca un stil de viata sanatos inseamna miscare, odihna si o alimentatie adecvata cerintelor organismului tau. Atunci cand petreci 8 ore pe zi la birou devine, insa, mai dificil sa faci alegeri sanatoase cu privire la ceea ce consumi. Din acest motiv, ne-am gandit sa-ti oferim cateva sugestii referitoare la masa de pranz si la gustarile dintre mese.

  1. Mananca inainte sa ajungi la birou

Micul dejun este o masa controversata: unii specialisti sustin ca este absolut esentiala, iar altii considera ca se poate la fel de bine si fara ea. Totusi, atunci cand stii ca urmeaza sa mananci abia peste 4-5 ore, importanta micului dejun devine evidenta. Consuma alimente care sa-ti creasca metabolismul si nivelul de energie si care sa-ti stimuleze digestia: omleta fara ulei, ochiuri in apa, somon, iaurt cu cereale, smoothie cu fructe sau legume etc. Covrigeii si produsele de patiserie nu sunt, din pacate, cele mai fericite alegeri, cu atat mai putin dimineata. Daca esti pe fuga, un iaurt cu musli este alegerea potrivita.

  1. Pregateste-ti pachet cu mancare de acasa

Ca sa te asiguri ca rezisti tentatiei de a consuma produse tip fast food, poti sa-ti prepari pranzul acasa, cu o seara inainte. Iata o varianta foarte gustoasa: piept de pui la gratar cu rosii, castravete, salata verde si condimente, totul invelit in lipie libaneza. Daca tii regim, poti opta pentru „sandvisuri” cu ardei gras in loc de paine, in care sa pui piept de pui sau mozarella. O alta varianta este salata de ton, pentru care ai nevoie doar de o conserva mica de ton (in apa sau ulei de masline), salata verde, 1-2 rosii, 1 castravete, condimente si zeama de lamaie. Orezul salbatic si quinoa sunt, de asemenea, optiuni sanatoase, pe care le poti fierbe si consuma cu 2 rosii taiate cuburi, 1 ardei gras taiat cuburi si putin patrunjel verde tocat marunt, peste care adaugi ulei de masline si zeama de lamaie.

  1. Gustarile: Opteaza pentru fructe sau nuci

Poti lua o gustare cu 2 ore inainte de masa de pranz si una cu 2-3 ore inainte de a ajunge acasa. Indicat ar fi sa consumi fructe in prima parte a zilei, optiunile dietetice fiind 1 mar, 1 portocala, cateva capsune sau caise. A doua gustare poate contine o mana de nuci, caju, alune de padure sau migdale crude. Nucile crude pot fi uscate in cuptor si consumate in combinatie cu prunele uscate, pentru un plus de gust. Indiferent pentru ce alimente optezi, este important sa iei cea de-a doua gustare deoarece iti va potoli putin foamea si vei manca mai putin seara, cand ajungi acasa.

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro.